Din oras

Jandarmii gălățeni își iau rămas bun de la ultimul veteran de război

Marți, 25 martie, cu profundă tristețe, Jandarmeria Galați își ia rămas bun de la ultimul său veteran de război, colonelul în retragere Ghiță Crăciun, care a încetat din viață la venerabila vârstă de 100 de ani.

„A fost un simbol al dăruirii, al devotamentului și al iubirii de patrie. A trăit o viață plină de sacrificii, având mereu în suflet onoarea uniformei de jandarm. Până în ultima clipă, gândul său a fost alături de noi, jandarmii gălățeni, familia sa de suflet, care l-a respectat și prețuit necondiționat.

Plecarea sa lasă în inimile noastre un gol imens. A fost un exemplu de demnitate, curaj și patriotism, un om care a înscris file de istorie prin faptele sale și care ne-a insuflat dragostea pentru această nobilă misiune.

Anul trecut, în semn de recunoaștere pentru întreaga sa carieră și pentru spiritul său de neclintit, inspectorul general al Jandarmeriei Române i-a conferit Emblema de Onoare a Jandarmeriei Române. Atunci, cu umor și tărie de caracter, ne-a promis că va mai rămâne printre noi până când Drapelul de Luptă al Jandarmeriei Galați va fi decorat. Și a avut dreptate. Drapelul de luptă va fi decorat de Ziua Jandarmeriei Române, la 3 Aprilie.

Astăzi, ne plecăm frunțile și ne unim gândul plin de recunoștință și respect pentru un om care a pus datoria mai presus de sine”, au transmis reprezentanții Jandarmeriei Galați.