In vizor

Arestat preventiv pentru evadări repetate din arestul la domiciliu

La data de 22 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, au prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila cu propunere legală un bărbat de 31 de ani, din Brăila reținut pentru săvârșirea infracțiunilor de evadare (6 fapte).

În urma cercetărilor efectuate sub coordonarea procurorului de caz, polițiștii au constatat că, între 12 august 2024 și 2 ianuarie a.c., bărbatul, aflat sub măsura preventivă a arestului la domiciliu, a fost găsit de șase ori în afara locuinței sale din municipiul Brăila. Aceste incidente de evadare au fost deja raportate organelor judiciare competente.

Pe 22 ianuarie a.c., instanța a aprobat propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, impunându-i bărbatului măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile. Acesta a fost transferat în Centru de Reținere și Arest Preventiv Brăila.