In vizor

Activități preventive desfășurate de polițiști la Școala Al. S. Pușkin

Pe 5 și 6 februarie a.c., polițiștii din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității au organizat activități informativ-preventive la Școala Gimnazială „Aleksandr Sergheevici Pușkin” din municipiul Brăila. Un număr de 120 de elevi din ciclul primar și gimnazial au beneficiat de informații esențiale pentru siguranța lor.

Printre subiectele discutate s-au numărat: siguranța acasă, la școală, pe stradă, fenomenul discriminării, bullying și cyberbullying, delincvența juvenilă, criminalitatea informatică, consumul de droguri, toate având scopul de a-i ajuta pe elevi să conștientizeze riscurile la care ar putea fi expuși, precum și situațiile în care ar putea fi implicați ca victime sau autori ai unor fapte ilegale și modul corect de a interacționa cu cei din jur pentru a preveni astfel de situații.

Aceste activități vor continua atât în instituțiile de învățământ, cât și în comunitate, vizând grupurile vulnerabile.