
La data de 3 februarie a.c., la ora 09:20, polițiștii Serviciului Rutier au fost informați prin apel 112 despre un accident rutier petrecut pe DN 2B.
Conform primelor informații, un bărbat de 34 de ani, din Brăila, care conducea un autoturism pe DN2B, din direcția Lacu-Sărat către Brăila, s-ar fi angajat într-o depășire și a intrat în coliziune cu un autovehicul care circula din sens opus, condus de un bărbat de 49 de ani, tot din Brăila.
În urma accidentului, șoferul de 49 de ani și o pasageră din același autovehicul au suferit vătămări corporale, fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Șoferul de 34 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost zero. Celălalt șofer nu a putut fi testat din cauza rănilor suferite, iar mostrele biologice îi vor fi recoltate la spital.
Cercetările sunt actualmente în derulare pentru a stabili circumstanțele săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
În acest moment, circulația se desfășoară alternativ pe câte un sens de mers.