
La data de 7 februarie 2025, Poliția Română a repatriat o persoană din Brăila, pe numele căreia a fost emis un mandat de executare a unor pedepse privative de libertate.
Astfel, a fost adus în țară un bărbat de 30 de ani din Brăila, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunilor rutiere. Acesta a fost adus din Marea Britanie, având emis de către Judecătoria Brăila un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de un an.
Persoana în cauză a fost internată în Centru de Reținere și Arest Preventiv pentru executarea mandatelor de pedeapsă.