
Un bărbat de 52 de ani, băut și cu permisul de conducere suspendat, a făcut prăpăd, duminică seara, pe o șosea din județul Brăila.
Nu a acordat prioritate și a intrat cu mașina, în care mai erau doi bărbați, într-un autoturism în care se aflau 3 persoane. Apoi a fugit de la locul accidentului.
„Accidentul s-a petrecut aseară, în localitatea Romanu, din județul Brăila. După ce a izbit cealaltă mașină, autoturismul condus de șoferul de 52 de ani s-a răsturnat. I-a abandonat apoi pe cei doi prieteni răniți și a ieșit șchiopătând. Sătenii le-au spus polițiștilor că s-ar fi urcat într-un alt autovehicul, dar, la câteva străzi distanță, bărbatul, care s-a ales, la rândul lui, cu răni grave, a fost găsit.
În scurt timp, agenții au înțeles și de ce fugise. Verificarea în baza de date a arătat că avea permisul de conducere suspendat, iar alcooltestul a indicat o alcoolemie de 0,21 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. În urma accidentului, alte cinci persoane au fost rănite și transportate la spital, doi bărbați din mașina condusă de șoferul care a fugit și trei din celălalt autoturism.
Pe numele individului a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, fuga de la locul accidentului, conducere sub influența alcoolului și cu permisul suspendat.”