In vizor

Tânăr de 25 de ani a agresat sexual două angajate ale unei săli de jocuri de noroc

Vineri, 21 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila – Biroul de Investigații Criminale, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, au dispus reținerea, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, a unui tânăr de 25 de ani, din Brăila, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de agresiune sexuală și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Conform materialului probator administrat, în data de 21 noiembrie a.c., în timp ce se afla în incinta unei săli de jocuri de noroc, tânărul ar fi agresat sexual două angajate ale acesteia. De asemenea, se presupune că a provocat distrugeri unui aparat de jocuri electronice și a distrus o oglindă, perturbând astfel ordinea și liniștea publică prin acțiunile sale.

Sâmbătă, 22 noiembrie a.c., instanța de judecată a acceptat propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, dispunând arestarea preventivă a tânărului pentru o perioadă de 30 de zile.

Acesta a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

Exit mobile version