Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma, anunța la finalul lunii iulie că un tronson de aproximativ 30 de kilometri din Autostrada Transilvania ar putea fi deschis circulației până la sfârșitul anului, cu aproximativ cinci luni înainte de termenul prevăzut în contract.
Este vorba despre tronsonul Chiribiș – Biharia.
„După ani în care Autostrada Transilvania a fost asociată cu întârzieri și promisiuni neîndeplinite, astăzi vedem tot mai multe șantiere care se transformă în realitate, chiar și în avans față de termenele contractuale. Iar Chiribiș – Biharia este unul dintre cele mai bune exemple că, atunci când există mobilizare și seriozitate, kilometrii de autostradă pot fi construiți într-un ritm care să redea oamenilor încrederea că România poate construi proiecte mari repede și bine”, a adăugat secretarul de stat.
