In vizor

Șapte șoferi au rămas fără permis de conducere

Polițiștii brăileni sunt implicați constant în menținerea ordinii și liniștii publice, prevenind și combatând infracționalitatea de orice fel, precum și sporind siguranța rutieră. În ultimele 24 de ore, pentru a preveni faptele antisociale, au fost desfășurate acțiuni la nivelul întregului județ, fiind organizate 19 acțiuni și 38 de intervenții la evenimente, dintre care 30 au fost raportate de cetățeni prin apel la 112.

Polițiștii au identificat 120 de fapte ce au perturbat ordinea și liniștea publică. În toate aceste cazuri, intervențiile au fost imediate și decisive, asigurând liniștea cetățenilor afectați. În acest sens, au fost aplicate amenzi totalizând peste 72.000 de lei. Pe linia siguranței rutiere, șapte șoferi au rămas fără permis de conducere după ce au pus în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic. De asemenea, au fost oprite din a circula autovehiculele lipsite de siguranță, iar cinci certificate de înmatriculare au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.

Asemenea acțiuni vor fi efectuate zilnic, pentru a menține un climat de ordine și siguranță publică.