Judecătoria Târgu Bujor l-a condamnat pe Alin Chirilă, campion MMA, la 10 luni și 20 de zile de închisoare cu suspendare și o amendă de 8.100 de lei pe data de 10 ianuarie, pentru lipsire de libertate în mod ilegal, tulburarea ordinii și liniștii publice, amenințare și influențare a declarațiilor.
Fratele său, Ionuț Viorel Chirilă, a primit o pedeapsă de 8 luni de închisoare cu suspendare și trebuie să plătească o amendă de 2.700 de lei pentru lipsire de libertate în mod ilegal și violare de domiciliu. În plus, cei doi frați au fost obligați să achite victimei daune morale în valoare de 10.000 de lei. Decizia instanței nu este definitivă.
Alin Chirilă și fratele său au pătruns în curtea unui localnic din comuna gălățeană Cavadinești la sfârșitul lunii decembrie 2023, unde l-au atacat brutal. După ce l-au lovit cu pumnii și picioarele, l-au forțat să urce în mașina lor, continuând să-l bată timp de o oră și amenințându-l cu moartea pentru a-l determina să nu raporteze incidentul la Poliție.
„Cei doi ar fi pătruns, fără drept, în curtea imobilului bărbatului vizat, iar când acesta ar fi ieșit din casă, cel de 35 de ani l-ar fi agresat fizic, după care l-ar fi condus la autoturismul cu care s-au deplasat la această adresă și l-ar fi forțat să se așeze pe bancheta din spate, împotriva voinței celui agresat,” a declarat agentul șef principal Ciprian Stoica, purtător al cuvântului IPJ Galați.
Camerele de supraveghere din Cavadinești au surprins momentul în care bărbatul bătut este dat jos din mașină și forțat să se spele de sânge. „Nesatisfăcut de modalitatea în care s-a spălat, luptătorul l-a mai trimis încă o dată la acel loc să se spele,” a afirmat procurorul Nicolae Cuzi.
Investigațiile au arătat că Alin Chirilă și fratele său au urmărit victima timp de ore înainte de a o agresiona. Victima, un bărbat de 36 de ani, a fost bătut timp de zeci de minute în mașina în care fusese forțat să urce.
„Luptătorul MMA, deși aflat la volan, periodic îi aplica lovituri cu palmele în zona urechii și a nasului persoanei vătămate,” susține procurorul Nicolae Cuzi.
După ce l-au bătut, agresorii au abandonat victima pe marginea drumului, amenințându-l cu moartea dacă va vorbi cu polițiștii.
„Agresorul l-a dus la marginea unei păduri, unde i-a arătat un arbore, precizându-i persoanei vătămate că de respectivul copac va fi spânzurat,” continuă descrierea procurorului Nicolae Cuzi privind calvarul victimelor.
Conform unor surse judiciare, campionul mondial MMA și fratele său l-au agresat brutal pe bărbatul din Cavadinești pentru a ajunge, de fapt, la un alt bărbat cu care erau în conflict.