
Brăila se pregătește pentru cea mai spectaculoasă ediție a Târgului de Crăciun, primarul municipiului, Marian Dragomir, spunând că va fi ‘cel mai frumos Târg de Crăciun pe care l-a avut Brăila vreodată’, iar Centrul Istoric va fi ‘ mai viu ca niciodată’.
Deschiderea oficială va avea loc sâmbătă, 29 noiembrie, când, la ora 16:40, va fi aprins iluminatul festiv în întreg orașul, inclusiv în Piața Traian, momentul marcând începutul oficial al sărbătorilor de iarnă la Brăila.
Căsuțele din lemn, pictate de artiști plastici și elevi ai Liceului de Arte ‘Hariclea Darclée’, vor fi amplasate în Piața Traian și pe Strada Mihai Eminescu.
Târgul include două scene, una în Piața Traian și alta lângă patinoarul care este amenajat la intersecția străzilor Mihai Eminescu și Mihail Sebastian. Vor exista și zone de divertisment pentru copii, spații de joacă, carusel, ateliere creative și o zonă gastronomică.
Evenimentul va fi animat de peste 500 de colindători, copii din toate zonele țării și din Republica Moldova. Printre artiștii care vor concerta se numără Narcisa Suciu, Nicu Alifantis, Cristian Ciaușu, Florin Chiriac Band, Antic, Nicoleta Ghelase, Cimpoierii din Transilvania, dar și numeroși interpreți și ansambluri locale.
Programul principalelor evenimente: sâmbătă, 29 noiembrie – parada colindătorilor (ora 16:00) și aprinderea iluminatului de sărbători (ora 16:40); duminică, 30 noiembrie – concert Narcisa Suciu (ora 19:00, în Piața Traian); luni, 1 Decembrie – Paradă de Ziua Națională (ora 9:00), urmată de concerte și colinde în Piața Traian; duminică, 14 decembrie – Parada lui Moș Crăciun (ora 16:30) și concert Nicu Alifantis (ora 19:00).
Primăria Brăila a anunțat că nu percepe taxe comercianților pentru amplasarea căsuțelor, pentru ca produsele să rămână la prețuri accesibile.
‘Scopul nostru nu este să câștigăm bani din Târgul de Crăciun, ci să dăm viață Centrului Istoric și să aducem Brăila la nivelul marilor orașe. Am reușit împreună ceva ce mulți nu credeau că vor vedea la Brăila. Le mulțumesc partenerilor din Centrul Istoric care și-au amenajat spațiile în spiritul Crăciunului, contribuind la atmosfera caldă și festivă a orașului. Și noi, instituțiile publice, le urmăm exemplul. Teatrul ‘Maria Filotti’, una dintre bijuteriile Brăilei, care va face parte din Târgul de Crăciun, va fi decorat festiv și va găzdui o expoziție de păpuși Arădeanca, cu intrare gratuită. Le mulțumesc brăilenilor care vor fi parte din poveste, care își vor aminti colindele copilăriei și vor intra în magia Sărbătorilor de iarnă în Piața Traian și în Centrul Istoric’, a transmis primarul Marian Dragomir, pe contul său de Facebook.
Târgul de Crăciun este organizat de Primăria Municipiului Brăila, cu sprijinul instituțiilor publice și al partenerilor locali, și va rămâne deschis până pe 11 ianuarie 2026.