
Peste 51 de kilograme de tutun frunze şi mărunțit și dispozitive artizanale, folosite în prelucrarea și mărunțirea tutunului, au fost descoperite și ridicate în urma unor percheziții efectuate ieri de polițiștii de la investigarea criminalității economice din Buzău.
Pe 13 martie, în urma analizei materialului probator administrat de către polițiștii care se ocupă de investigarea criminalității economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pogoanele, instanța a dispus arestarea preventivă, pe o perioadă de 30 de zile, a unui bărbat din localitatea Luciu, județul Brăila, într-un dosar penal referitor la producerea, deținerea și comercializarea ilegală de produse accizabile.
De asemenea, o femeie implicată în aceeași cauză va continua să fie investigată sub măsura controlului judiciar.
Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2024 și până în prezent, cei doi suspecți, un bărbat și o femeie, în vârstă de 61, respectiv 57 de ani, din Luciu, ar fi desfășurat activități ilegale de producere a țigaretelor și comercializare a produselor din tutun, încălcând normele stipulate în Codul Fiscal.
Se suspectează că aceștia ar fi cultivat tutun acasă, fără a fi înregistrați ca și cultivatori autorizați. După recoltare, tutunul ar fi fost procesat cu ajutorul unui dispozitiv artizanal, pentru a fi vândut direct de la domiciliu sau prin intermediul firmelor de curierat, către diverse persoane fizice, fără a respecta reglementările privind antrepozitele fiscale autorizate.
În cadrul aceleași anchete, pe 12 martie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, cu sprijinul luptătorilor de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale, au efectuat două percheziții domiciliare în Luciu, județul Buzău.
Perchezițiile au fost efectuate în baza mandatelor emise de Judecătoria Pogoanele.
În urma acestor acțiuni, polițiștii au descoperit și ridicat, pentru continuarea cercetărilor, 34 de kilograme de tutun ambalat în 420 de pungi pregătite pentru vânzare, 17,5 kilograme de tutun depozitat în 4 saci, precum și dispozitivele artizanale utilizate în procesul de prelucrare/tocare a tutunului.
Persoanele implicate au fost conduse la sediul poliției pentru audieri, în conformitate cu mandatele de aducere emise.