
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Ialomița au dispus reținerea unui inculpat în vârstă de 34 de ani și măsura controlului judiciar față de un inculpat de 24 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.
Conform probelor adunate, în decembrie 2025, inculpatul de 34 de ani a procurat, deținut și comercializat cantități variate de canabis (drog de risc) către consumatori din județele Ialomița și Constanța.
În urma perchezițiilor desfășurate în județele Constanța, Ialomița și Brăila, au fost descoperite și confiscate din locuințele inculpaților cantități de canabis, grindere, un cântar de precizie cu urme de substanță, obiecte cu urme de materie, precum și alte mijloace de probă.
”Urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Ialomița cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului reținut, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița. Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila și cei ai Grupării Mobile de Jandarmi Constanța.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, precizează DIICOT, într-un comunicat de presă.