
Arhiepiscopia Dunării de Jos organizează sâmbătă, 12 aprilie, în municipiile Brăila și Galați, tradiționalul Pelerinaj de Florii, care amintește de momentul Intrării Mântuitorului Iisus Hristos în cetatea Ierusalimului, la ambele evenimente fiind prezent arhiepiscopul Casian.
Potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri de Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, în municipiul Brăila, preoții și credincioșii se vor întâlni, începând cu ora 14:00, în fața bisericii ‘Sf. Cuv. Parascheva’, de unde, la ora 14:30 se va porni în procesiune pe Calea Călărașilor spre Catedrala ‘Nașterea Domnului’.
În municipiul Galați, întâlnirea preoților și a credincioșilor este programată începând cu ora 15:30, în fața Bisericii ‘Vovidenia’, de unde, la ora 16:00, se va porni în procesiune pe Calea Domnească, spre Catedrala Arhiepiscopală.
‘La ambele procesiuni va participa Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care va săvârși pe esplanadele celor două catedrale slujba de binecuvântare a stâlpărilor și va rosti cuvânt de învățătură. La procesiuni sunt așteptați să participe copii și tinerii din parohii, precum și numeroși credincioși purtând stâlpări de finic, icoane, prapori, ripide, cruci și făclii.
Cu acest prilej, ierarhul locului va premia elevii calificați pentru etapa națională a olimpiadelor de Religie și Cultură și spiritualitate românească’, se arată în comunicatul Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
Programul liturgic va continua cu slujba Privegherii în cinstea sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim.
În Duminica Floriilor (13 aprilie), Înaltpreasfințitul Părinte Casian va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Galați. AGERPRES/(AS – redactor: Ecaterina Ignat, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei)