In vizor

Opt conducători auto scoși din trafic în câteva ore

În anul 2024, viteza neadaptată la condițiile de drum, împreună cu viteza neregulamentară, s-a plasat pe locul al doilea între cauzele principale ale accidentelor rutiere grave în județul Brăila. Astfel, pe data de 12 februarie, în intervalul orar 09:00-17:00, polițiștii rutieri din cadrul Serviciului Rutier, Biroului Rutier și ai polițiilor orășenești au efectuat controale pe drumurile naționale și europene pentru a identifica și sancționa șoferii care nu respectă limitele legale de viteză.

În urma acestor acțiuni, au fost verificate numeroase vehicule, iar 150 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate, având o valoare totală de peste 72.000 de lei, conform O.U.G nr. 195/2002 și a Legii 132/2017, dintre care 104 au fost pentru depășirea vitezei legale.

Polițiștii au avut ca obiectiv principal eliminarea din trafic a șoferilor care reprezintă un pericol pentru ceilalți participanți. Astfel, 8 conducători auto au fost suspendați de la utilizarea autovehiculelor, dintre care 7 pentru depășirea limitei legale cu peste 50 km/h și unul pentru manevre de depășire necorespunzătoare.

De asemenea, trei vehicule care nu asigurau siguranță în trafic au fost oprite de la circulație.

Autoritățile îndeamnă toți participanții la trafic să respecte legislația rutieră și să manifeste un comportament preventiv. Respectarea regulilor de circulație este esențială pentru reducerea numărului de accidente și salvarea de vieți.

În cadrul acțiunii, la ora 14:50, polițiștii au identificat un bărbat de 47 de ani, din Galați, care conducea un vehicul în municipiul Brăila cu o viteză de 111 km/h.

La ora 15:55, un alt șofer, un bărbat de 44 de ani din București, a fost surprins conducând un autoturism în localitatea Valea-Cânepii cu 109 km/h.

Aceștia au fost sancționați contravențional cu amenzi conform OUG 195/2002, iar dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice le-a fost suspendat pe o perioadă de 90 de zile.

Scopul acestei acțiuni a fost de a spori siguranța rutieră și de a preveni accidentele cauzate de viteza excesivă, ce reprezintă una dintre principalele cauze ale tragediilor pe drumurile publice.