In vizor

Operațiunea Speed Marathon – Acțiune pentru combaterea vitezei excesive

În perioada 7 – 13 aprilie 2025, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, împreună cu colegii lor din întreaga Europă, vor desfășura acțiuni pentru prevenirea accidentelor rutiere cauzate de viteza excesivă, în cadrul unei operațiuni coordonate de Rețeaua Europeană a Polițiilor Rutiere – ROADPOL.

Evenimentul principal al campaniei va avea loc pe 9 aprilie, între orele 00:00 și 24:00, când se va desfășura operațiunea Speed Marathon. Aceasta va implica utilizarea cât mai multor echipamente radar disponibile pe drumurile din județul Brăila și din celelalte state europene participante, pentru a identifica și sancționa conducătorii auto care depășesc limitele legale de viteză.

Campania ROADPOL Speed Marathon este recunoscută ca cea mai extinsă acțiune sincronizată de aplicare a legislației rutiere la nivel mondial, reunind peste 20 de țări europene și mobilizând zeci de mii de polițiști.

Pe teren se folosesc atât metode tradiționale – precum oprirea directă în trafic – cât și echipamente tehnice moderne, inclusiv radare fixe și mobile sau camere de supraveghere.

Inspectoratul de Poliție Județean Brăila sprijină această inițiativă europeană, reafirmând angajamentul instituției pentru siguranța rutieră și reducerea numărului de accidente provocate de viteză.