
Câțiva militari în rezervă ai Asociației Militarilor în Rezervă din Galați au organizat un nou protest, de această dată lângă poligonul militar Smârdan, după ce a fost amânată din nou ajustarea soldelor pentru militarii în rezervă astfel încât să fie la același nivel cu cele ale militarilor activi.
Ei afirmă că această situație le afectează calculul pensiilor, se simt umiliți și consideră că ar trebui să își depună livretele militare și să nu mai participe la instruiri. Este a patra oară când Curtea Constituțională suspendă decizia referitoare la solicitările militarilor în rezervă de a beneficia de aceleași salarii ca și cei activi.
Protestatarii s-au așezat miercuri, 26 februarie, cu pancarte pe drumul din apropierea poligonului de instruire Smârdan, unde a avut loc recent un exercițiu militar multinațional vast.
,,Suntem în fața poligonului de la Smârdan, unde a fost ministrul Tîlvăr, precum și militari din armatele NATO. Am vrut să tragem un semnal de alarmă pentru că ieri la CCR s-a amânat pronunțarea în legătură cu legea pensiilor 559, care a fost dată electoral, că se actualizează solda de funcție și pentru pensionari și nu s-a actualizat. Nu, de 4 luni de zile o țin așa. Deci, este a patra amânare. Avem de gând câțiva să mergem ca să predem livretul militar la Centrul Militar Județean întrucât, mai ales acum după ce se aude că războiul din apropiere se termină, cu atât mai mult nu îi vor mai interesa de noi, că până acum aveau un interes, în sensul că ne puteau chema într-o amenințare de război”, a declarat unul dintre militarii în rezervă prezenți.
Rezerviștii speră că, prin protestul lor, vor atrage atenția ministrului apărării, care a luat parte la exercițiul militar desfășurat în poligonul Smârdan.