In vizor

Lucrările pe șantierul Drumului Expres Brăila-Galați au ajuns la 90%

DEx6 Brăila – Galați a atins un grad de execuție de 90%, iar echipa lui Dorinel Umbrărescu se concentrează acum pe podul peste Siret, al doilea pod hobanat ca mărime din România. DEx6 este un drum expres în construcție, cu 2 benzi pe fiecare sens de circulație, inclusiv pe 3 poduri, un pasaj și două viaducte.

Constructorul român (Spedition UMB) este mobilizat pe șantier cu 150 de muncitori și 210 utilaje, și își îndreaptă acum eforturile pe montarea tablierului metalic al podului hobanat de peste râul Siret. Acest pod, cu o lungime de 307 metri, este al doilea pod hobanat din România ca mărime, după cel de la Agigea. Odată finalizat în acest an, DEx6 va conecta Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila.

Drumul Expres Brăila – Galați are o lungime de 10,76 km, iar valoarea contractului se ridică la 449,42 milioane lei, fără TVA.

DEx6 trebuia să fie finalizat anul trecut, în decembrie, însă constructorul a întârziat termenul contractual. Cea mai complexă parte a lucrărilor constă în cei 3 km dinspre Galați, a declarat Ionuț Ciurea, de la Asociația Pro Infrastructură, organizație care monitorizează implementarea marilor proiecte din România.

Cu toate acestea, el susține că proiectul va fi finalizat în acest an, iar în prezent stadiul lucrărilor este de aproximativ 90%.

Lucrările au început în primăvara anului 2022, însă termenul de finalizare a fost amânat de mai multe ori din cauza dificultăților în construire a podului hobanat de peste Siret.