In vizor

Jandarmii brăileni au aplicat 30 de amenzi în vacanța de Paști

Între 17 și 21 aprilie 2025, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila au fost prezenți pentru a asigura ordine și siguranță publică, în contextul evenimentelor religioase legate de sărbătoarea Deniilor și a Sfintelor Sărbători Pascale, precum și în perioada minivacanței de Paști.

Atât în municipiu, cât și în județ, jandarmii au desfășurat acțiuni zilnice, atât pe cont propriu, cât și în colaborare cu alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, pentru a se asigura că aceste zile cu o semnificație religioasă și socială deosebită se desfășoară în siguranță deplină.

Cu ocazia manifestărilor religioase legate de sărbătoarea Deniilor și a Învierii Domnului, organizate în lăcașurile de cult din responsabilitatea Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila, au fost mobilizați 210 jandarmi brăileni, sprijiniți de colegii de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Constanța.

În noaptea de Înviere, în cadrul misiunilor de patrulare și asigurare a ordinii publice, jandarmii au aplicat două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 200 de lei, ambele pentru încălcarea normelor de conviețuire socială, ordinii și liniștii publice.

În perioada menționată, s-au aplicat un total de 30 de sancțiuni contravenționale, însumând peste 3700 de lei. De asemenea, au fost constatate 4 infracțiuni în mod independent, fiecare cu câte un autor, și o infracțiune în sistem integrat, cu un autor.

Pe parcursul acțiunilor, au fost legitimate 157 de persoane, dintre care 84 au fost verificate în aplicația E-DAC.

Inspectoratul de Jandarmi Județean Brăila mulțumește tuturor cetățenilor care au demonstrat responsabilitate, spirit civic și respect față de valorile religioase și comunitare, contribuind astfel la desfășurarea în siguranță a activităților publice din această perioadă.

Ne reafirmăm angajamentul ferm de a asigura un climat de ordine și siguranță publică, în parteneriat cu cetățenii și celelalte instituții ale statului, pentru ca fiecare manifestare publică să se desfășoare în condiții de respect, siguranță și normalitate. Vom continua să fim prezenți acolo unde suntem chemați să oferim protecție, în sprijinul comunității, cu profesionalism, echilibru și responsabilitate.” a spus Sg.maj. Balaban Rodica, de la Compartimentul Informare, Relații Publice și cu Publicul la Inspectoratul de Jandarmi Județean Brăila.

Exit mobile version