In vizor

ITM a aplicat amenzi de aproximativ 100.000 de lei în urma controalelor din industria alimentară

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila a aplicat amenzi în valoare totală de aproximativ 100.000 de lei, în urma unei campanii naționale de verificare a angajatorilor din industria alimentară, principalele nereguli constatate vizând munca nedeclarată și încălcarea normelor de securitate și sănătate în muncă.

Potrivit ITM Brăila, campania s-a desfășurat în perioada 20-24 iulie, timp în care au fost efectuate 28 de controale și au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 95.000 lei.

În domeniul relațiilor de muncă, inspectorii au efectuat 15 controale și au aplicat șapte amenzi, în valoare totală de 87.000 de lei. Dintre acestea, trei amenzi, însumând 80.000 de lei, au fost aplicate pentru muncă nedeclarată și subdeclarată, iar alte patru, în valoare de 7.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor privind timpul de muncă.

În domeniul securității și sănătății în muncă, au fost efectuate 13 controale, în urma cărora au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale, dintre care o amendă în valoare de 8.000 de lei.

Printre principalele deficiențe constatate de inspectorii de muncă s-au numărat lipsa semnalizării de securitate și sănătate în muncă la toate locurile de muncă, truse medicale de prim ajutor incomplete și nerespectarea obligației angajatorilor de a asigura instruirea lucrătorilor în domeniul securității și sănătății în muncă.

Pentru toate neconformitățile identificate, au fost dispuse măsuri obligatorii de remediere, cu termene de realizare.

Campania face parte din Programul-cadru al Inspecției Muncii pentru anul 2026 și are ca obiectiv combaterea muncii nedeclarate și creșterea gradului de respectare a legislației privind relațiile de muncă și securitatea și sănătatea în muncă.

Exit mobile version