
Articol semnat de Dr. Ion I. Jinga, ambasador, Reprezentant Permanent al României pe lângă Consiliul Europei.
Motto: “Precedentele în istorie sunt precum lumina farurilor, care avertizează asupra cursului ce trebuie evitat, fără a indica drumul de urmat.” – Alexander Hamilton, unul din Părinții Fondatori ai SUA (The Federalist Papers, eseul nr. 37)
La 24 ianuarie 1859, Adunarea Electivă de la București l-a ales, cu unanimitate, pe Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Țării Românești. Precedent, pe 5 ianuarie, la Iași, el fusese desemnat domnitor al Moldovei. Așa cum menționa Alexandru Ioan Cuza în proclamația sa către națiune: “Unirea este îndeplinită. Națiunea română este întemeiată. Alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie.”
Cu câțiva ani înainte, în iulie 1853, armata rusă invadase Principatele Române, Moldova și Țara Românească, care erau sub suzeranitate otomană (Transilvania aparținea atunci Imperiului Austriac). În octombrie 1853, Turcia a declarat război Rusiei, ceea ce a marcat începutul Războiului Crimeei. În martie 1854, Franța și Marea Britanie au declarat, de asemenea, război Rusiei, ca urmare a refuzului acesteia de a se retrage din Principatele Române. Conflictul s-a încheiat în februarie 1856, cu înfrângerea Rusiei. Românii au profitat de această ocazie pentru a lansa o campanie intensă în favoarea unirii celor două principate, obținând sprijin din partea Franței, unde mulți patrioți români se refugiaseră după înfrângerea Revoluției de la 1848.
În martie 1856, Congresul de la Paris a hotărât că cele două principate pot fi denumite “Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești”, stabilind că acestea să aibă domnitori, guverne și adunări legislative separate. Acest compromis nu a satisfăcut însă aspirațiile unioniștilor români, care au găsit o soluție ingenioasă: alegerea aceleași persoane – Alexandru Ioan Cuza, candidatul Partidei Naționale – ca domnitor al ambelor țări, creând astfel, de facto, Principatele Române Unite.
Unul dintre cei mai importanți susținători ai cauzei românilor a fost Împăratul Napoleon al III-lea, care a declarat în 1860: “Dacă aș fi fost întrebat ce interes a avut Franța în acele ținuturi îndepărtate scăldate de Dunăre, aș fi răspuns că interesul Franței este oriunde există o cauză dreaptă și civilizatoare, ce merită susținută” (Am însoțit membri ai familiei Bonaparte la ceremonii de comemorare desfășurate la Abația Saint Michael din Farnborough, Marea Britanie, unde se odihnește împăratul Napoleon al III-lea. În colecția privată a acestora, am avut privilegiul de a admira documente și obiecte personale ce au aparținut iluștrilor lor înaintași, între care Legiunea de Onoare purtată pe piept de Împăratul Napoleon I.).
Profesorul și istoricul Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, explică contextul unirii: “Națiunea română nu s-a construit din nimic, ci din secolele multe și îndelungi de lucrare a poporului român asupra lui însuși. Actul de la 24 ianuarie s-a realizat cu succes în urma îmbinării judicioase dintre factorul intern și cel extern, dintre interesele marilor puteri și interesele naționale românești. Liderii români voiau un viitor pentru națiunea lor, iar acest viitor era de neimaginat fără sincronizarea cu Europa, fără întoarcerea la rădăcini, fără pătrunderea în șuvoiul istoriei de succes. Dacă România întregită este edificiul nostru național, atunci unirea de la 1859 este temelia acestui edificiu, încununat la 1918.” (Jurnalul.ro, 24 ianuarie 2024)
Unirea din 1859 a reprezentat începutul unui proces remarcabil de modernizare și reforme inițiate de Alexandru Ioan Cuza, ce a inclus restructurarea sistemului de justiție și a celui fiscal, precum și reforma agrară. A fost adoptat Codul Civil după modelul francez și s-a realizat o nouă organizare administrativă. Legea electorală din 1864 a extins numărul persoanelor cu drept de vot, asigurând o participare mai largă a țăranilor și a clasei mijlocii. Universitatea din Iași a fost înființată în 1860, iar Universitatea din București în 1864. O nouă lege a instrucției publice a stipulat că educația primară este obligatorie și gratuită, având o programă de învățământ unică pentru toate școlile.
Alexandru Ioan Cuza a fost nevoit să abdice în 1866, iar dezvoltarea României a continuat sub domnia Regelui Carol I. În 1866 a fost adoptată una dintre cele mai moderne constituții din Europa, inspirată de Constituția Belgiei. La 9 mai 1877, Parlamentul de la București a declarat independența Țării. După câteva victorii asupra trupelor turcești la sud de Dunăre, independența a fost recunoscută de Marile Puteri prin Tratatul de la Berlin din 1878. La sfârșitul Primului Război Mondial, România devenea un actor-cheie în Europa Centrală și de Est.
În 1940, când norii întunecați ai celui de-al Doilea Război Mondial se adunaseră asupra Europei, marele istoric Nicolae Iorga scria că românii sunt: “Neam părăsit la răscrucea furtunilor care bat aici din veac în veac și vor bate întotdeauna în aceste locuri de ispășitor belșug și de trecere a oștilor. Oricare alții s-ar fi risipit în lume. Noi am rămas. Cu sabia în mână, de strajă la toate zările, iar, când s-a frânt o clipă, ca să se lege din nou, tainic, oțelul, am întins brutalității arma subțire a inteligenței noastre. Și, iată, suntem tot acasă.”
În prezent, Europa se află din nou sub asediu, iar Alain Berset, Secretarul General al Consiliului Europei, subliniază că: “În aceste vremuri de provocări fără precedent, este mai important ca niciodată pentru viitorul Europei să rămânem uniți în jurul valorilor și standardelor noastre comune ale democrației, drepturilor omului și statului de drept.”
Acum, România este o membră a Uniunii Europene și a NATO, beneficiind de un parteneriat strategic exemplar cu Statele Unite. Este un furnizor de stabilitate regională și globală, contribuind la soluții de pace durabilă în zonele de conflict. Activitatea României în cadrul Consiliului Europei și respectarea standardelor europene au fost recunoscute în 2022 de Adunarea Parlamentară a acestei organizații, care a lăudat: “voința politică și angajamentul arătate de autoritățile române pentru respectarea deplină a obligației asumate de a se conforma standardelor democratice. Adunarea felicită România pentru angajamentul său de a proteja drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale. România poate fi considerată un exemplu de bune practici europene în acest domeniu.” (Rezoluția APCE 2466 din 13.10.2022).
La ONU, România a fost implicată din 1991 cu peste 12.500 de militari, polițiști, jandarmi și ofițeri de protecție în 25 de misiuni de menținere a păcii. Ofițeri din țări francofone din Europa, Africa și Asia sunt instruiți pentru astfel de misiuni la Școala de Aplicație pentru Ofițeri a Jandarmeriei Române, iar Serviciul Român de Protecție și Pază (SPP) este singura structură de acest tip din lume care furnizează unități de protecție apropiată, asigurând securitatea înalților oficiali ONU în zone de risc. Pe baza unor acorduri cu Departamentul ONU pentru Siguranță și Securitate, Uniunea Europeană și Parlamentul European, SPP oferă, de asemenea, cursuri de formare pentru ofițeri de protecție din alte state membre ONU și UE.
Prin intermediul istoriei, geografiei, culturii, tradițiilor, valorilor și aspirațiilor, suntem și vom rămâne întotdeauna europeni. De asemenea, ne păstrăm profunda legătură cu rădăcinile noastre. De-a lungul timpului, am discutat despre această temă cu mii de români care trăiesc în străinătate, atât în Europa, cât și în SUA. Aceștia împărtășesc convingerea că, oriunde s-ar afla, dacă primul aer inspirat la naștere a fost românesc, România va rămâne mereu în sufletul lor.
Faptul că românii au fost întotdeauna mândri de Unirea Principatelor din 1859 se datorează, fără îndoială, sentimentului de “proprietate” asupra acestui act și extraordinarei solidarități care a făcut posibilă această unire acum 166 de ani. Ion I.C. Brătianu (prim-ministru de cinci ori între 1909-1927) ne-a împărtășit următoarea zicală: “Sufletul României nu se poate manifesta decât în unitatea națională.” În aceste vremuri agitate, într-o lume aflată în criză și incertitudine, spiritul Unirii de la 24 ianuarie 1859 strălucește ca lumina farului din eseul lui Alexander Hamilton.
Dr. Ion I. Jinga, Strasbourg, ianuarie 2025