Potrivit ISU Brăila, în urma incendiului, o femeie a fost scoasă dintr-una dintre locuinţele afectate. Aceasta era conştientă, dar suferise o intoxicaţie cu fum. Victima a fost preluată de echipajele medicale SMURD şi ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean, care i-au acordat îngrijiri medicale la faţa locului.
Pentru gestionarea situaţiei, pompierii intervin cu şapte autospeciale de stingere, o ambulanţă SMURD şi o autocisternă. La intervenţie au participat şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Brăila, precum şi trei cisterne ale CUP Dunărea Brăila.
Incendiul s-a manifestat generalizat la cele trei proprietăţi, suprafaţa afectată este estimată la aproximativ 600 de metri pătraţi iar echipajele de pompieri acţionează pentru stingerea flăcărilor şi limitarea efectelor incendiului.
Deocamdată, nu se cunosc cauzele izbucnirii focului sau valoarea pagubelor materiale.
