In vizor

În ultimele 24 de ore pompierii de la ISU Brăila au intervenit la 14 evenimente

În ultimele 24 de ore, subunitățile Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dunărea” al județului Brăila au fost solicitate să intervină în 14 situații.

Pe 30 decembrie, la ora 07.25, Detașamentul 1 de pompieri Brăila a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS) pentru a asigura zona unui accident rutier în localitatea Romanu, unde un autoturism a căzut într-un canal cu apă. Șoferul autoturismului s-a autoevacuat și a fost preluat de un echipaj al SAJ Brăila. Scoaterea autoturismului a fost realizată de SVSU Romanu cu ajutorul unui buldoexcavator.

În aceeași zi, la ora 13.25, aceeași subunitate a intervenit cu o ASAS pentru a limita și stinge un incendiu de gunoi pe Șoseaua Dig Brăila – Galați. Aproximativ 200 kg de deșeuri menajere, mase plastice, cauciucuri și cabluri au ars. O persoană neidentificată a dat foc gunoiului, lăsându-l nesupravegheat.

La ora 17.45, Punctul de lucru Dudești a intervenit cu o ASAS pentru stingerea unui incendiu de gunoi, pe str. Ion Rădulescu din localitatea Dudești, unde au ars aproximativ 100 kg de gunoi de grajd. Cauza probabilă a incendiului a fost focul deschis în spații deschise, lăsat nesupravegheat.

Joi seara, la ora 19.30, Garda de intervenție Ianca a fost solicitată cu o ASAS pentru asigurarea zonei în urma unui accident rutier în localitatea Bordei Verde. Două persoane au fost evaluate medical de echipajul SAJ, dar au refuzat transportul la UPU Brăila.

”Curățarea și verificarea periodică a coșului de fum nu doar că asigură o bună funcționare a sistemului de încălzire, dar previne și acumularea de funingine, care poate provoca incendii sau intoxicații cu monoxid de carbon”, a precizat col. Ștefan Stoian, purtător de cuvânt ISU Brăila.