In vizor

În primele 6 luni din anul 2025, Garda de Mediu Brăila a aplicat 85 de sancțiuni contravenționale, dintre care 68 amenzi

În semestrul I al anului 2025, Comisariatul Județean Brăila al Gărzii Naționale de Mediu a efectuat un număr total de 382 de inspecții, din care 170 de inspecții planificate conform Planului anual de controale (două inspecții la obiective care intră sub incidența Legii nr. 59/2016 privind controlul asupra pericolelor de accident major în care sunt implicate substanțe periculoase, 25 inspecții planificate tematice și 143 de inspecții la obiective înscrise în Lista obiectivelor controlate aprobată de G.N.M. Comisariatul General) și 212 inspecții neplanificate.

Conform unui comunicat al Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Brăila, în cadrul inspecțiilor neplanificate din primele 6 luni ale anului 2025 au fost înregistrate 13 inspecții pentru verificarea respectării condițiilor din actele de reglementare; 4 inspecții efectuate în urma autosesizării; 65 inspecții efectuate în urma sesizărilor și reclamațiilor; 59 inspecții dispuse de Comisariatul General al Gărzii Naționale de Mediu; 3 inspecții pentru identificarea de obiective noi; o inspecție pentru verificarea realizării măsurilor impuse; 67 inspecții cu alte autorități.

În semestrul I al anului 2025, în urma controalelor efectuate, au fost aplicate 85 sancțiuni contravenționale, din care 68 amenzi în valoare totală de 2.140.800 lei, 17 avertismente și 5 sancțiuni contravenționale complementare ce au constat în suspendarea activității pentru funcționarea fără autorizație de mediu. Pe parcursul semestrului I, G.N.M. – C.J. Brăila a formulat 6 plângeri penale organelor în drept.

Principalele neconformități constatate și sancționate în urma controalelor efectuate în semestrul I 2025 au fost:

  • desfășurarea de activități cu impact asupra mediului fără autorizații de mediu, pentru care s-au aplicat 11 amenzi în valoare totală de 420.000 lei;
  • nerespectarea condițiilor din actele de reglementare, pentru care au fost aplicate 4 amenzi în valoare de 210.000 lei;
  • deversare de ape fecaloid-menajere în apele Râului Buzău, pentru care a fost aplicată o amendă în valoare de 50.000 lei;
  • desființarea de construcții fără acord de mediu, pentru care s-a aplicat o amendă în valoare de 50.000 lei;
  • neîntocmirea și nedepunerea la termen a declarațiilor privind obligațiile la Fondul pentru Mediu, pentru care au fost aplicate 3 amenzi în valoare de 15.000 lei;
  • nerespectarea prevederilor Legii nr. 107/1996 privind apele, în urma cărora s-au aplicat 4 amenzi în valoare de 87.000 lei;
  • nerespectarea legislației privind PCB-urile, în urma cărora au fost aplicate două amenzi în valoare de 4.000 lei;
  • nerespectarea legislației privind biodiversitatea, pentru care s-a aplicat o amendă în valoare de 7.500 lei;
  • nerealizarea măsurilor stabilite la controalele anterioare, în urma cărora au fost date două amenzi în valoare de 75.000 lei;
  • nefacilitarea acțiunilor de control, în urma cărora au fost aplicate două amenzi în valoare de 115.000 lei;
  • arderi de miriști, pentru care Garda de Mediu Brăila a aplicat o amendă în valoare de 60.000 lei;
  • nerespectarea prevederilor Legii nr. 181/2020, care s-a soldat cu o amendă în valoare de 800 lei.

Garda de Mediu a aplicat și sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor OUG nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, cu 20 amenzi în valoare totală de 846.000 lei; degradarea mediului prin depozitari necontrolate de deșeuri, în urma cărora s-au aplicat 3 amenzi în valoare de 103.000 lei. De asemenea, au fost date 4 amenzi în valoare de 47.000 lei pentru nerespectarea Legii nr. 212/2015 privind vehiculele scoase din uz, și 8 amenzi în valoare de 50.500 lei pentru neîntocmirea evidenței gestiunii deșeurilor conform HG nr. 856/2002 de către operatorii economici care au această obligație.

”Inspecțiile neplanificate realizate au avut ca prioritate verificarea aspectelor dispuse de Comisariatul General al GNM, a realizării la termen a măsurilor impuse cu ocazia controalelor anterioare, a verificării modului cum se respectă obligațiile și condițiile din actele de reglementare și a sesizărilor depuse la GNM-CJ Brăila. De asemenea, în sem. I 2025 s-a pus accent pe depistarea practicilor de gestionare neconformă a deșeurilor, depozitarea necontrolată a deșeurilor cu impact asupra mediului, abandonarea și incinerarea deșeurilor, managementul defectuos și lipsa evidențelor privind gestionarea deșeurilor,” a precizat comisar șef Camelia Carmen Tudorache.

Exit mobile version