
Polițiștii din cadrul Secției 4 de Poliție Rurală Ianca au oprit în trafic un autoturism ce se deplasa pe raza comunei Mircea Vodă.
La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 25 de ani, domiciliat în comuna Mircea Vodă, despre care s-a stabilit faptul că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, a rezultat faptul că acesta nu deține nici polița RCA valabilă, iar autovehiculul condus are valabilitatea inspecției tehnice periodice expirată, fiind astfel sancționat contravențional. De asemenea, i-a fost aplicată măsura complementară a reținerii plăcuțelor de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare a autovehiculului .
Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui unui vehicul fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie.