Eveniment

Elevii de la Liceul de Arte, expoziție de Ziua Armatei

Sub genericul „Ziua Armatei Române – Artă, respect și recunoștință”, marți, 21 octombrie, elevi ai claselor de Modă, Grafică, Ceramică și Arhitectură de la Liceul de Arte „Hariclea Darclee” Brăila și-au expus lucrările în cadrul unei expoziții de artă vizuală deschisă în Parcul Monument.

Astfel, cu ocazia Zilei Armatei Române, elevii Liceului de Arte „Hariclea Darclee” Brăila au avut onoarea de a participa la un eveniment deosebit, organizat în colaborare cu Brigada 10 Geniu „Dunărea de Jos”. În cadrul manifestării, elevii claselor a XII-a B, secțiile Modă – prof. Ioana Grigore, Grafică – prof. Alexandra Dinu, Ceramică – prof. Lucian Constantin și prof. Mădălina Mânzu, a XI-a C și a XII-a C, secția Arhitectură – prof. Camelia Oprea, au expus lucrări de artă plastică, proiecte arhitecturale și machete 3D, ilustrând cu multă dibăcie portrete ale unor personalități istorice, reprezentări ale regilor și domnitorilor români în ținute militare, clădiri și nave reprezentative, precum și scene istorice încărcate de simbolism și emoție.

„O parte dintre aceste lucrări au fost selectate și vor fi expuse în sălile de tradiții ale unităților militare, ca semn de apreciere pentru talentul și implicarea elevilor noștri. Prin sensibilitatea și viziunea lor artistică, aceștia au reușit să aducă în prim-plan istoria, tradiția și spiritul național. Mulțumim în mod deosebit domnului colonel Sorin Călin, comandantul Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos”, pentru deschiderea și sprijinul oferit, precum și doamnei maior Iuliana Stoian pentru implicarea activă și coordonarea impecabilă a evenimentului”, a precizat prof. Ioana Grigore, de la Liceul de Arte „Hariclea Darclee”.

În opinia organizatorilor, această colaborare ne reamintește nouă, tuturor, că valorile fundamentale ale Armatei Române – disciplina, onoarea, curajul și spiritul de echipă – sunt aceleași valori care pot inspira și forma tinerii artiști ai generației de mâine.

„Prin artă, elevii noștri au adus un omagiu celor care apără cu demnitate țara, iar prin exemplul militarilor au învățat că adevărata forță se naște din respect, perseverență și devotament. Mulțumim Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos” Brăila pentru colaborare și pentru lecția de patriotism și profesionalism oferită!”, a mai precizat sursa citată.

Exit mobile version