
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat la Școala Gimnazială Ion Creangă și Grădinița nr. 48 din municipiul Brăila activități educative și interactive dedicate siguranței rutiere a copiilor cu ajutorul laboratorului mobil de educație rutieră.
La activitate au participat 434 preșcolari și școlari, precum și 21 de cadre didactice, cărora polițiștii le-au prezentat și transmis recomandări referitoare la mersul cu trotineta/bicicleta, cu rolele; informații cu privire la modul corect de traversare a drumului public sau de deplasare cu mijloace auto în calitate de pasager și aspecte privind importanța cunoașterii semnalizării rutiere din zona unității de învățământ/locuinței, dar și comportamentul preventiv în trafic.
Patrula școlară formată din elevi instruiți din ciclul gimnazial și cadrul didactic desemnat a acționat în zona trecerii de pietoni din proximitatea unităților școlare.
Activitățile au fost desfășurate și în conformitate cu Planul Național de Măsuri Siguranță rutieră pentru pietoni și bicicliști în 2025.