
Parlamentul a aprobat luni structura de conducere a Comisiei de control pentru activitatea Serviciului Român de Informații (SRI) și a Comisiei de control pentru activitatea Serviciului de Informații Externe (SIE).
În cadrul primei comisii, deputatul PSD Eugen Bejinariu a fost ales președinte, iar la a doua comisie, deputatul PNL Alexandru Muraru a obținut aceleași funcții.
Deciziile privind alegerea acestora și a membrilor comisiilor au fost luate în prima zi a noii sesiuni parlamentare.
Bejinariu a mai condus Comisia SRI între lunile iunie și decembrie 2020. Acesta se află la al șaselea mandat de parlamentar și a mai avut funcția de secretar general al Guvernului în vremea guvernului Năstase. În 2016, a fost acuzat de procurorii DNA de abuz în serviciu, însă Coaliția PSD-ALDE l-a protejat și nu i-a fost ridicată imunitatea. O altă tentativă de ridicare a imunității lui Bejinariu a avut loc în 2017, dar și de această dată a fost protejat de colegi.
În Comisia de control a SRI au fost aleși și:
senatorul Nicolae Neagu (PNL) – vicepreședinte;
deputatul Csoma Botond (UDMR) – secretar;
deputatul Petru Bogdan Cojocaru (PSD);
senatorul Laurențiu Țepeluș (PSD);
deputatul Fabian Cristian Radu (AUR);
deputatul Răzvan Prișcă (PNL);
deputatul Allen Coliban (USR);
deputatul Vasile Nagy (SOS).
În Comisia SIE, Alexandru Muraru, fratele ambasadorului României în SUA, Andrei Muraru, a fost desemnat președinte.
Acesta este deputat din 2016 și profesor asociat la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza”.
Între 2021 și iunie 2023, a deținut funcția de Reprezentant Special al Guvernului pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei. Muraru a fost, de asemenea, consilier la Cancelaria prim‑ministrului (2005-2009), director general al Institutului Național al Patrimoniului (2013-2014) și membru al conducerii Societății Române de Radiodifuziune (2014-2020).
În Comisia de control a SIE au fost aleși și:
senatorul Felix Stroe (PSD) – vicepreședinte;
deputatul Mihai Fifor (PSD) – secretar;
senatorul Mircia Chelaru (AUR);
senatorul Sorin Gheorghe Șipoș (PSD);
deputatul Anamaria Gavrilă (POT);
senatorul Lorand Turos (UDMR).