
Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi că restructurarea aparatului bugetar este o prioritate enunțată chiar în Parlament, cu ocazia învestirii Guvernului, și a afirmat că este determinat să finalizeze acest proces, indiferent de obstacole.
„Reducerea de posturi demarată la Senat și Camera Deputaților reprezintă un pas firesc și așteptat de opinia publică, iar reprezentanții PSD sprijină și participă la acest demers. Faptul că, printre cei care au protestat la Senat, s-au aflat și angajați care în trecut au fost susținuți de PSD în funcții publice, reprezintă un demers personal al celor în cauză”, a scris Ciolacu într-o postare pe Facebook.
Premierul susține că același proces a început în toată administrația centrală, inclusiv la nivelul Executivului.
„Imediat ce am datele exacte, voi anunța numărul de posturi care dispar de la Secretariatul General al Guvernului și din toate instituțiile subordonate. Totodată, demararea procesului de reformă administrativ-teritorială este continuarea absolut necesară de care România are nevoie. Rezultatul trebuie să fie un sistem bugetar mult mai eficient, cu oameni valoroși, plătiți în funcție de performanță, ca în zona privată – nu cu sporuri precum cel