
Conform Legii nr. 42/2025, în a treia săptămână a lunii mai a fost instituită Săptămâna națională a siguranței rutiere.
Polițiștii Serviciului Rutier Brăila au organizat o activitate informativ-preventivă dedicată cetățenilor străini proveniți din state din afara Uniunii Europene, la care au participat persoane care prestează servicii de salubritate în municipiul Brăila.
Pe această cale, polițiștii le-au prezentat angajaților de la firma de salubritate principalele reguli de circulație, atât din perspectiva pietonilor și bicicliștilor, cât și a conducătorilor auto. Au fost abordate teme precum traversarea regulamentară a străzii, utilizarea echipamentelor reflectorizante, purtarea centurii de siguranță, respectarea semnalizării rutiere, precum și faptele de natură penală prevăzute de legislația aplicabilă circulației pe drumurile publice.
Activitatea a avut ca scop creșterea gradului de conștientizare în rândul cetățenilor străini cu privire la riscurile din trafic și de a reduce numărul de accidente rutiere în care aceștia pot fi implicați.
Activitatea s-a desfășurat în contextul Săptămânii Naționale a Siguranței Rutiere, cu scopul de a promova respectarea legislației rutiere și adoptarea unui comportament responsabil în trafic.