
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat joi că, din cauza faptului că Guvern interimar are puteri limitate și nu poate emite OUG și iniția proiecte de lege, toate proiectele din PNRR vor fi depuse la Parlament sub formă de inițiative legislative.
“Mă bucur că astăzi Comisia Europeană ne-a confirmat în mod oficial validarea cererii noastre de plată de 2,6 miliarde de euro și se convine să le mulțumesc tuturor colegilor care au lucrat în aceste luni pentru clarificarea solicitărilor Comisiei și pentru faptul că România primește o importantă sumă de bani. E un lucru important, pentru că ne asigură fluxurile de plăți, începând cu luna iunie, în așa fel încât să putem plăti constructorii și beneficiarii noștri”, a spus Ilie Bolojan.
Potrivit premierului, avem de îndeplinit reformele, de atins țintele și jaloanele, în așa fel încât să ni se poată vira banii. De asemenea, un peste 35 de jaloane mai trebuie îndeplinite de România peste 35 de jaloane în domenii cu “potențial de discuții ample în spațiu public” și altele care presupun modificări legislative.
Ilie Bolojan a declarat și că din nouă reforme, cu o pondere totală de peste 7 miliarde de euro, sunt câteva care au deja acordul Comisiei Europene și au fost depuse sau urmează să fie depuse în aceste zile.
Pentru că Guvernul interimar poate emite OUG sau să depună proiecte de lege în Parlament, Bolojan a anunțat că s-a convenit ca toate proiectele care vor fi finalizate “ne propunem să le finalizăm în următoarele două săptămâni și să fie depuse la Parlament sub formă de inițiative legislative de către membrii Guvernului care sunt parlamentari sau de către alți parlamentari, să fie solicitată procedura de dezbatere de urgență”.