In vizor

Acțiuni de control ale Gărzii Naționale de Mediu Brăila

Comisarii din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Brăila au efectuat un zbor de antrenament cu o dronă achiziționată de Garda Națională de Mediu prin PNRR, pentru viitoarele acțiunile de control aerian care vor fi desfășurate in scopul identificării zonelor în care sunt abandonate deșeuri, a activităților ilegale, dar si in scopul verificărilor activităților cu impact asupra mediului.

”Abandonările de deșeuri pot prezenta un risc ridicat de incendiu, poluare a solului și a aerului, dar și pericole pentru sănătatea oamenilor și a animalelor”, spun comisarii de la Garda Națională de Mediu.

Aceștia atrag atenția că abandonarea deșeurilor constituie infracțiune, potrivit O.U.G. nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, art. 66 alin. (1) lit. h).

Fapte care constituie aceste infracțiuni, conform O.U.G. nr. 92/2021, sunt:

* Eliminarea, deținerea sau păstrarea deșeurilor în afara spațiilor autorizate;

* Abandonarea, aruncarea sau ascunderea deșeurilor.

* ⁠Incendierea oricărui tip de deşeu şi/sau substanţă sau obiect;

”Reamintim cetățenilor și autorităților locale obligația de a asigura colectarea selectivă a deșeurilor și menținerea curățeniei pe terenurile agricole și în vecinătatea acestora”, au precizat comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Brăila.

Acțiunile de monitorizare aeriană cu drona se vor desfășura în perioada următoare, pentru identificarea rapidă a zonelor afectate, depistarea persoanelor care comit astfel de fapte și aplicarea măsurilor legale.

.Keep intact any text enclosed in quotation marks and do not modify anything within it

Exit mobile version