In vizor

Un bărbat care a întreținut relații sexuale cu o minoră, în arest la domiciliu

La data de 30.04.2025, procurorul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila a solicitat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul aceleași instanțe arestarea preventivă a unui inculpat, cercetat pentru comiterea infracțiunii de viol asupra unui minor. În urma probatoriului administrat, s-a stabilit că, în luna ianuarie 2025, inculpatul a avut un raport sexual cu persoana vătămată în vârstă de 13 ani, cu consimțământul acesteia, în locuința sa din localitatea Urleasca, comuna Traian, județul Brăila.

Judecătorul de drepturi și libertăți a admis solicitarea Parchetului, dispunând arestarea preventivă a inculpatului pentru 30 de zile, începând cu 30.04.2025. În urma acestei măsuri, inculpatul a formulat o contestație, iar pe 06.05.2025, Tribunalul Brăila a admis contestația și a dispus arestul la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările au fost efectuate cu sprijinul Poliției Municipiului Brăila – Secția 2 Poliție Rurală.

”Facem precizarea că începerea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale sunt etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a mijloacelor de probă, activități procesuale care nu pot, sub nicio formă, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se precizează în comunicatul transmis de Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila.