
Miercuri, 17 septembrie a.c., în jurul orei 15:55, polițiștii brăileni au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe raza municipiului Brăila.
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Serviciului Rutier, care au stabilit că un bărbat de 63 de ani din Republica Moldova, în timp ce conducea un autotren încărcat cu floarea soarelui pe Calea Galați, dinspre municipiul Brăila, a intrat în sensul giratoriu la intersecția cu DN 2S. La efectuarea virajului la stânga către Șoseaua de Centură, a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat pe partea carosabilă. În urma accidentului, au fost înregistrate doar pagube materiale. Floarea soarelui care s-a dispersat pe drum a fost încărcată într-un alt TIR, iar drumul a fost eliberat.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Conducătorul auto a fost sancționat conform O.U.G. nr.195/2002.