Politica

Rădulescu (BNR): Mai avem doar câteva zile pentru a salva ce se mai poate salva din PNRR

Trăim de aproape 10 ani mult peste mijloacele noastre și suntem foarte aproape de o criză majoră, atrage atenția Eugen Rădulescu, consilierul guvernatorului BNR.

“Trăim de aproape 10 ani mult peste mijloacele noastre. Consumăm pe o datorie care crește exponențial și care stă să explodeze … Suntem foarte aproape de o criză majoră, nu doar de o scădere a consumului cu câteva procente pe fondul stagnării producției, scrie Eugen Rădulescu pe Facebook.

El adaugă că nu asistăm la prăbușirea pe care par să și-o dorească unii și alții, dar viitorul economiei românești rămâne extrem de incert.

“Mai avem doar câteva zile pentru a salva ce se mai poate salva din PNRR. Dacă nu sunt adoptate legi care trenează deja de 5 ani, vom pierde miliarde de euro – bani europeni gratuiți, pe care s-a construit bugetul din acest an. În absența lor, situația se va înrăutăți foarte mult și foarte repede”.

Rădulescu lansează critici la adresa clasei politice “blocată într-o luptă corp la corp”, în timp ce “mașina în care ne aflăm cu toții se îndreaptă cu toată viteza spre zid”.

Nici sindicatele nu sunt cruțate.

“Sindicatele, care reprezintă exclusiv personalul bugetar, au un comportament total lipsit de rațiune. Liderii sindicali refuză să admită un adevăr crunt: nu mai sunt bani. Deloc! Legea salarizării poate nu este ireproșabilă, dar care sunt alternativele? Batem cu pumnul în masă și rezolvăm problema? Dacă Parlamentul va ceda presiunilor sindicale, viteza cu care ne îndreptăm spre zid va crește”.

“Oricine va forma noul guvern va fi obligat să adopte măsuri dure pentru reducerea în continuare a deficitului public. Am auzit că un lider sindical a propus creșterea taxelor pentru a satisface pretențiile salariale din sistemul bugetar. O asemenea propunere depășește limita nerușinării; ar fi o adevărată tragedie dacă Parlamentul ar accepta-o”.

Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, a cerut demiterea consilierului.

“Cu o obrăznicie fără margini, un îmbuibat de la BNR care cumulează pensia uriașă cu salariul uriaș, fost marxist trecut la neomarxiști, vorbește ca ultimul propagandist cu deprinderi vechi. Să spui că “vom ajunge să mâncăm iarbă și scoarță de copac” în calitate de consilier al Guvernatorului BNR, îl obligă pe Mugur Isărescu să-l demită rapid pe inconștientul consilier, Eugen Rădulescu”.