In vizor

Poliția Română și  Crucea Roșie Română lansează proiectul „Smart and safe”

Poliția Română, prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității, și Crucea Roșie Română lansează proiectul – pilot de prevenirea victimizării minorilor „Smart and safe”.

Scopul proiectului este de a spori siguranța elevilor prin informarea acestora despre potențiale pericole și oferirea de soluții, utilizând metode educativ-preventive specifice vârstei lor.

Proiectul se va desfășura în perioada aprilie – iunie 2025, având ca obiective consolidarea cunoștințelor de educație preventivă și pentru sănătate ale elevilor din clasele II – IV, formarea unui comportament sigur, luarea deciziilor adecvate în diverse situații și dezvoltarea colaborării interinstituționale pentru siguranța copiilor.

În prima etapă, proiectul va fi implementat în două unități de învățământ din București: Școala gimnazială „Elena Văcărescu” și Școala gimnazială „Ionel Teodoreanu”. După evaluarea rezultatelor obținute, inițiatorii proiectului își propun extinderea acestuia la nivel național.

Activitățile includ organizarea de întâlniri interactive cu elevii din clasele II – IV, având ca tematică dezbaterea modalităților de evitare a riscurilor. La finalul sesiunilor informativ-preventive, în perioada 2 – 6 iunie 2025, se va desfășura concursul „Smart and safe”, care va consta în parcurgerea de către echipaje reprezentative ale școlilor participante a unor probe practice și teoretice, bazate pe cunoștințele acumulate pe parcursul campaniei.

În interacțiunea cu copiii, polițiștii vor aborda subiecte precum siguranța pe stradă, siguranța în mediul digital, prevenirea disparițiilor și prevenirea bullying-ului, care reprezintă priorități continue ale Poliției Române în domeniul siguranței minorilor.

Voluntarii Crucii Roșii Române vor instrui copiii în acordarea primului ajutor pentru situațiile întâlnite în mediul școlar, pe stradă și acasă.

Demersul comun al Poliției Române și Crucii Roșii Române se bazează pe rezultatele pozitive obținute în urma derulării mai multor acțiuni comune la nivel național, din anul 2023, când cele două organizații au semnat un Protocol de colaborare pentru inițierea și implementarea de proiecte, campanii și activități comune destinate prevenirii criminalității și promovării sănătății.