Tragedia produsă aseară pe DN2B, în județul Brăila, unde o profesoară și soțul ei și-au pierdut viața după ce un șofer a pătruns pe contrasens și a intrat frontal în autoturismul lor, a șocat o lume întreagă. La Liceul „Panait Cerna”, unde cadrul didactic preda, este doliu.
Cătălina și soțul ei, Dan, polițist de penitenciar, se întorceau împreună cu fetița lor de 6 ani de la Ianca, de la părinți, către casă, în Brăila, în momentul în care mașina lor a fost lovită de un autoturism care a intrat pe sensul opus de mers. Impactul a fost devastator, iar pentru cei doi adulți medicii nu au mai putut face nimic.
Fetița în vârstă de 6 ani, precum și șoferul vinovat, au fost transportați la spital. Copila a fost externată ulterior, însă bărbatul a rămas internat cu multiple fracturi.
Șoferul care a provocat accidentul avea antecedente: în 2022 fusese condamnat la un an și jumătate de închisoare cu suspendare pentru conducere sub influența alcoolului. De asemenea, în luna ianuarie a acestui an, acesta s-a răsturnat cu mașina într-un alt incident rutier. La momentul producerii tragediei de pe DN2B, bărbatul nu se afla sub influența alcoolului.
Întreaga comunitate este profund marcată de accidentul fără sens, iar colegii profesoarei nu își revin din șoc. Ancheta este în desfășurare, fiind efectuată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Deocamdată, nu se cunosc cauzele exacte care au dus la pătrunderea autoturismului pe contrasens.
