
Odată cu începerea vacanței de vară, Inspectoratul de Jandarmi Județean Brăila intensifică măsurile pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în zonele cu aflux mare de persoane, precum și la evenimentele culturale, religioase și artistice ce se vor desfășura în municipiu și județ.
Indiferent dacă este vorba de festivaluri, spectacole, sărbători locale, târguri, sărbători religioase sau alte evenimente din Brăila, jandarmii vor acționa atât izolat, cât și în colaborare cu instituțiile partenere pentru a preveni și descuraja faptele antisociale; a interveni rapid în caz de incidente; a oferi sprijin cetățenilor aflați în situații de risc sau vulnerabilitate și a asigura protecția participanților, precum și buna desfășurare a activităților.
Jandarmii recomandă cetățenilor să evite comportamentele provocatoare și implicarea în orice fel de conflict; să respecte indicațiile organizatorilor și ale forțelor de ordine;
să adopte un comportament civilizat, conform Codului de conduită civică în spațiul public; să raporteze imediat orice incident celei mai apropiate forțe de ordine sau prin apel la 112.
”Vacanța de vară este un prilej de relaxare și bucurie pentru copii, tineri și familii. Jandarmeria Brăila este alături de comunitate și acționează zilnic pentru siguranța tuturor. Protejați-vă pe voi și pe cei din jur! Jandarmeria Brăila vă dorește tuturor o vacanță de vară lipsită de evenimente neplăcute!”, a declarat Rodica Balaban, purtător de cuvânt al IJJ Brăila.