
Campania Națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea și sănătatea în muncă, de către angajatorii care desfășoară activități din domeniile “construcții clădiri”, “lucrări de geniu civil”, “lucrări speciale de construcții” prevăzută în Programul Cadru al Inspecției Muncii pentru anul 2025.
Între 16.06.2025 și 20.06.2025, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila au efectuat acțiuni de control la agenții economici ce activează în domeniile: “construcții clădiri”, “lucrări de geniu civil”, “lucrări speciale de construcții”.
Obiectivele campaniei au fost:
- Identificarea și verificarea agenților economici din domeniile: “construcții clădiri”, “lucrări de geniu civil”, “lucrări speciale de construcții”;
- Eliminarea neconformităților constatate, prin aplicarea de măsuri obligatorii pentru remedierea lor și sancționarea corespunzătoare;
- Creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și lucrătorilor cu privire la necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă.
În perioada 16.06.2025 – 20.06.2025, ITM Brăila a efectuat 37 de controale, aplicând 49 de sancțiuni, cu un total al amenzilor de 436.500 lei.
În domeniul relațiilor de muncă, au fost realizate 23 de controale, cu 25 de sancțiuni, dintre care 18 amenzi, totalizând 409.000 lei. În cazul a 8 angajatori sancționați, s-au descoperit 19 persoane care prestau muncă nedeclarată, iar amenzile aferente au fost de 375.000 lei.
Principalele deficiențe identificate: angajarea persoanelor fără un contract individual de muncă scris (muncă nedeclarată), utilizarea angajaților în afara programului stabilit în contractele de muncă part-time, acordarea unui salariu net mai mare decât cel evidențiat în statele de plată și în declarațiile lunare, nerespectarea garantării salariului minim brut pe țară, neevidențierea orelor de muncă ale fiecărui angajat și nerespectarea obligației de a păstra o copie a contractului de muncă la locul de muncă.
În domeniul securității și sănătății în muncă s-au efectuat 14 controale, rezultând 24 de sancțiuni, dintre care 7 amenzi, cu o valoare totală de 27.500 lei.
Principalele deficiențe constatate: lipsa instruirii la angajare și periodic în domeniul securității și sănătății în muncă, neasigurarea echipamentelor de protecție individuală, neefectuarea verificărilor sistematice ale utilajelor, neasigurarea semnalizării de securitate și sănătate în muncă și neîndeplinirea obligației de a păstra fișele de instruire individuală, însoțite de copia ultimei fișe de aptitudini.
Pentru neconformitățile constatate, s-au dispus măsuri cu termene precise de îndeplinire de către entitățile controlate. Neîndeplinirea acestora în termenul stabilit constituie contravenție, sancționată cu amendă între 5.000 și 10.000 lei, conform Legii nr. 108/1999 privind înființarea și organizarea Inspecției Muncii, republicată și actualizată.
Scopul acțiunilor de control este de a spori conștientizarea angajaților și angajatorilor în ceea ce privește necesitatea respectării legislației muncii în legătură cu munca nedeclarată, subdeclarată și securitatea și sănătatea în muncă.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Brăila a oferit suport pentru asigurarea ordinii și siguranței în timpul acțiunilor de control efectuate de Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila, în cadrul campaniei de verificare a respectării legislației muncii.