Procuroarea generală a României, Cristian Chiriac acuză că în ultimele zile activitatea procurorilor DIICOT a fost supusă unor critici și unor presiuni publice generate de instrumentarea unei cauze penale aflate în curs.
“În ultimele zile, activitatea procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a fost supusă unor critici și unor presiuni publice generate de instrumentarea unei cauze penale aflate în curs. Îmi exprim întreaga susținere față de procurorii DIICOT și reafirm faptul că Ministerul Public nu va accepta ca activitatea procurorilor să fie influențată, intimidată sau delegitimată prin presiuni exercitate în spațiul public, indiferent din partea cui provin acestea”, a transmis Chiriac printr-un comunicat de presă.
Ea a adăugat că, într-un stat de drept, “procurorii nu răspund în fața curentelor de opinie, a intereselor politice sau a campaniilor mediatice”.
“Ei răspund exclusiv în fața legii, iar fiecare act procesual trebuie analizat și evaluat numai prin raportare la cadrul legal și la probele administrate. Este firesc ca activitatea Ministerului Public să fie supusă controlului democratic și dezbaterii publice. Nu este însă compatibil cu principiile statului de drept ca anchetele penale să fie contestate prin demersuri care tind să exercite presiuni asupra procurorilor înainte ca autoritățile judiciare competente să se pronunțe potrivit procedurilor prevăzute de lege. Independența procurorilor nu reprezintă un privilegiu al unei categorii profesionale, ci o garanție constituțională instituită în beneficiul cetățenilor. Atunci când această independență este pusă sub presiune, este afectată însăși capacitatea statului de a aplica legea în mod egal și imparțial”, a mai precizat aceasta.
Cristian Chirac menționează și că Ministerul Public are obligația constituțională de a apăra ordinea de drept, drepturile și libertățile cetățenilor și interesele generale ale societății.
“Pentru îndeplinirea acestei misiuni, procurorii trebuie să își desfășoare activitatea într-un climat care să excludă orice formă de intimidare, presiune sau influență externă În calitate de Procuror General al României, reafirm că voi apăra cu fermitate independența funcțională a tuturor procurorilor din cadrul Ministerului Public și voisusține exercitarea atribuțiilor acestora exclusiv în baza Constituției, a legii și a probelor administrate în fiecare cauză Statul de drept nu poate funcționa dacă procurorii sunt transformați în ținta unor presiuni ori de câte ori soluțiile sau investigațiile lor privesc persoane cu influență ori generează controverse publice. Respectarea independenței autorității judiciare reprezintă o obligație care revine tuturor actorilor vieții publice și constituie una dintre condițiile esențiale pentru menținerea încrederii cetățenilor în justiție”, a conchis aceasta.
