Eveniment

Tânăr din Brăila găsit mort pe malul Dunării, în Galați. Familia îl credea la muncă pe Litoral

Un bărbat de 30 de ani din Brăila, dispărut de trei zile, a fost găsit decedat luni dimineață în timpul operațiunilor de căutare desfășurate pe Dunăre, în zona Galați, conform Monitorul de Galați. Familia credea că acesta era pe Litoral, unde obișnuia să lucreze. Trupul nu prezenta urme de violență.

Între timp, pompierii din Galați și Brăila continuă căutările unui bărbat de 40 de ani dispărut duminică după ce s-a răsturnat de pe un ski-jet în zona insulei din mijlocul Dunării.

„În cursul zilei de duminică, un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani a dispărut în apele fluviului Dunărea, în zona municipiului Galați, în timp ce se deplasa cu un skijet. La bord se mai afla un bărbat în vârstă de 36 de ani, care a reușit să se autosalveze și să ajungă la mal”, a declarat ISU Galați. Potrivit autorităților, vehiculul nautic era neînmatriculat, iar bărbatul nu purta vestă de salvare. „Echipele folosesc bărci și scafandri pentru a-l găsi”, au declarat surse oficiale.